Bibliologia („gr.“ biblon = carte; logos = vorbire, tratare; théké = dulap, loc de păstrare a cărţilor), fostă ştiinţă auxiliară a istoriei, în prezent, disciplină independentă, care se ocupă de carte şi de munca în bibliotecă. Prin bibliologie se înţelege „[...] studiul metodic, ştiinţific a tot ceea ce priveşte scrisul de mână sau tipar, pe hârtie sau pe alt material, deci orice vehicul al gândirii prezentat mai adesea sub forma cărţii, de la fabricarea şi condiţiile ei materiale şi până la viaţa ei ca factor cultural, cu imensa ei influenţă asupra individului şi a societăţii [...]”[1]. Prin urmare, obiectul acestei ştiinţe include: istoricul scrisului, suportul său, instrumentele de scris, tehnica tiparului, fabricarea, legatul şi ilustrarea cărţii, punerea ei în circulaţie, publicaţiile bibliografice, organizarea bibliotecilor, cataloagele. Unii specialişti definesc în prezent disciplina ca Bibliologie şi Ştiinţa Informării definită ca fiind complexul teoretic şi practic care organizează domeniile cunoaşterii pentru a facilita accesul utilizatorului la resursele informationale achiziţonate, organizate şi gestionate, de obicei de bibliotecă.
Părţile componente ale acestei discipline sunt:
- Istoria cărţilor şi a bibliotecilor de la începuturi până la epoca contemporană. Aici sunt incluse şi problemele legate de istoria scrisului, a materialului de scris, tiparul, ilustrarea cărţilor, precum şi istoricul bibliotecilor şi rolul lor în viaţa socială şi culturală a popoarelor.
- Bibliografia se ocupă cu descrierea cărţilor spre a alcătui repertorii sau cataloage de cărţi.
- Biblioteconomia se preocupă de organizarea, catalogarea, clasificarea şi funcţionarea bibliotecilor, inclusiv orientarea de carte, propaganda de carte, completarea şi organizarea fondului bibliotecilor, conservarea cărţilor.
- Bibliotecografia se ocupă cu descrierea bibliotecilor din punct de vedere istoric, statistic, al construcţiei, al instalaţiilor, al îngrijirii localurilor lor.
Bibliologia a devenit o ştiinţă în adevăratul înţeles al cuvântului la începutul secolului al XIX-lea. Tot atunci, francezul Gabriel Peignot punea în circulaţie, pentru prima oară, termenul de bibliologie.
În aceeaşi perioadă, când se punea bazele acestei discipline în principalele ţări europene, în Principatele Române apăreau lucrări sistematizate referitoare la tipografii, la cărţi, biblioteci, bibliografii. S-au remarcat în domeniul bibliologiei româneşti, cu toate subramurile sale, din secolul al XIX-lea şi până astăzi: Gheorghe Asachi, Ion Heliade Rădulescu, Timotei Cipariu, George Bariţiu, Bogdan Petriceicu Haşdeu, Ioan Bianu, Ilarie Chendi, Nicolae Georgescu-Tistu, Gabriel Strempel şi alţii.
Preluat de pe wikipedia
Bibliografie:
- „Dicţionar al ştiinţelor speciale ale istoriei”, Bucureşti, 1982.
- Adina Berciu-Drãghicescu „Arhivistica şi documentaristica“.
- Nicolae Georgescu-Tistu, „Orientări bibliologice”, Bucureşti, 1938, p. 10
