Ultimii ani din viata mea par niste furnici care fug care incotro cand vine ploaia si ninsoarea.
M-am ascuns de mine,de sufletul meu, de aspiratiile mele.
Si totusi
de ce ma redescopar acum?
Viata de casnica ar fi minunata?
Lucrez de catva ani ca bibliotecara. Nu as scire ca nu-mi place, insa ma doboara...programul si atributiile ma obosesc fizic.
Ce mi-am dorit eu sa fac si ce fac.
Cred ca a venit momentul sa-mi evaluez un pic preocuparile personale.
Am pierdut niste ani prin facultati. Am sacrificat timpul alocat copilului si am esuat in ambele.
Incerc sa ma regasesc pe mine. Sa-mi regasesc preocuparile adevarate.
Paiunile si talentul.
Optimismul l-am regasit de ceva vreme si se simte.
Acest blog l-am facut mai mult pentru sufletul meu... sa-l citesc numai eu...sa pot scrie orice imi trece prin cap fara teama ca cineva care ma citeste sa ma judece.
De curand, mi-a revenit o veche pasiune: literatura, jurnalele si sa invat o
limba straina de la 0.... sau ma rog cea studiata in scoala - rusa
Pustiului i-am facut un blog personal. Acolo ii scriu unele intamplari haioase uneori.
Imi doresc enorm inca un bebe, insa am tot amanat si tot aman din cauza problemelor si poate din cauza faptului ca sa-mi dovedesc mie si nu stiu mai cui ca pot lucra, ca-s buna in ce fac, ca ajut lumea.
M-am indepartat mult de mine, de interesele, preocuparile si asta n-a fost bine.
incep cumva sa simt ca nu mai sunt atat de mari compromisurile pe care le fac si sa traiesc in pace cu mine.
Sper sa am forta necesara si sper sa mai am bucuria a unui copil. Cred ca ar schimba multe lucruri in viata mea si in sufletul meu.
0 comentarii
